„De aceste medalii de aur pot spune doar că sunt mândru. Sper ca performanțele echipei să arate că escalada este un sport care schimbă viețile copiilor și tinerilor cu dizabilități.”
Cosmin Candoi este cățărător medaliat cu aur la categoria B3 a sportivilor cu deficiențe de vedere. Cosmin a adus României primul titlu de Campion Mondial în anul 2019. Au urmat atât de multe medalii de aur încât, de la un moment dat, nu le-am mai numărat. Ce numărăm sunt zâmbetele copiilor și cursanților cărora Cosmin le inspiră aceeași pasiune și determinare care l-au ridicat pe el pe podiumurile mondiale de paraclimbing.