"Pentru mine, escalada înseamnă încredere și optimism."

Despre Alex Benchea

Povestea lui Alex Benchea,
citită de Vitalie Cojocari

Alex se consideră un plimbăreț. A plecat din satul lui din Neamț la Târgu Frumos și apoi la Cluj-Napoca. Iubește Clujul pentru că oamenii sunt mai domoli, mai săritori. Dar, și pentru că este mult mai accesibil pentru persoanele nevăzătoare. Clujul este iubire pe viață pentru el, dar iubește și Bucureștiul pentru că aici are prieteni și are Climb Again.

I se spune “alpinistul cu ochii albi” și este un simbol pentru mulți oameni prin tot ceea ce face.

Spune că acum este expert în tehnologia pentru nevăzători și mapează atât de ușor un oraș încât poate da oricând direcții și altor oameni. Practic, poate ține un curs despre ce înseamnă navigarea sau orientarea – să depistezi și apoi să identifici repere ține de simțul olfactiv sau tactil, de capacitatea de a te adapta, dar și de a îndrăzni.

Nu crede în agresivitatea oamenilor sau în răutatea lor, dar înțelege pericolele pentru o persoană nevăzătoare, le intuiește și știe să-și impună propriul traseu. Și, mai ales, zice că e norocos și pentru că este deschis și atrage oamenii cu energie bună. Își face prieteni foarte ușor, chiar a făcut nebunii să se întâlnească cu oameni pe care nu îi cunoștea, dar pe care i-a convins să se întovărășească cu el spre vârfuri de munte – un fel de “blind date” al iubitorilor de munți.

Din familia de 6 frați, printre care și un frate geamăn, Alex a plecat la școală când avea 6 ani. Fiind curios din fire și neastâmpărat din pasiune, se ducea cu mult drag acolo. Pe oamenii din jur, i-a obișnuit repede cu bastonul lui alb de nevăzător, iar la facultatea de geografie din Cluj-Napoca, tema lucrării de licență, “Turism accesibil”, pare să îi fi fost hărăzită.

Astăzi, se consideră fericit pentru că a făcut tot ce și-a dorit și nu doar ceea ce i-ar fi permis circumstanțele – pentru că da, Alex crede că accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități este o chestiune de mentalitate, dar și de exprimare. Călătorind singur prin țară, el a înțeles că, cu cât oamenii cu dizabilități sunt văzuți mai des și sunt mai dornici de a fi independenți, cu atât mai mult societatea va înțelege și va ajuta.

Într-un proces de autoreflecție și evoluție, se află și el. Începe un curs de programare în curând și se gândește destul de serios că ar putea fi o altă variantă de carieră pentru viața lui. Formula ideală de activitate – să muncească în timpul săptămânii și să meargă pe munte în weekend.

Simțul de răspundere și așezare și atracția pentru aventură sunt două părți din el care își revendică constant teritoriul.

Lui Alex, de exemplu, îi plac romanele istorice, literatura de călătorie și de munte și autobiografiile, iar pe Thomas Mann si Dostoievski îi citează din minte. Muntele vrăjit este o călătorie inițiatică în care s-a regăsit și este fan Alioșa din Frații Karamazov. Nu se omoară după muzica foarte zgomotoasă, preferă folk și soft rock și spune că nu e mare fan petreceri, dar a descoperit că îi place să danseze. A învățat să gătească de nevoie – un preț mic pentru libertatea de a trăi independent și de a locui singur.

Pentru a mulțumi partea aventuroasă din el, Alex a încercat un repertoriu de invidiat de sporturi extreme, de la saltul cu parașuta până la deep water soloing. Mai are de bifat scufundările și zborul cu balonul și visează ca, într-o bună zi a viitorului apropiat, să poată conduce o mașină zburătoare.

Pe oameni, îi simte după energie și îi vede după atitudine, iar pe fetele frumoase – după vocea lor.

Cum a ajuns alpinist

Când a ajuns în Cluj și pentru că era îndrăgostit declarat de natură, Alex a avut șansa să își găsească un mentor care l-a învățat cum să își seteze obiectivele legate de munte. A contat încrederea pe care a simțit-o în ceilalți și asta l-a motivat să vrea mai mult decât Vârful Moldoveanu. Colegii de la facultate și profesorii l-au primit cu deschidere și au făcut astfel multe expediții pe munte.

Mai târziu, a cunoscut echipa Climb Again, a intrat în Lotul Național de Paraclimbing și a început să participe la competiții internaționale. Cum dorința de depășire a limitelor exista, a apărut deodată și șansa de depășire a granițelor fizice și pe hartă s-au profilat, pe rând, Mont Blanc (4807m), Kilimanjaro (5895m), Elbrus (5642m), Grosslockner (3798m) și Monch (4110m).

Lecțiile pe care le-a adunat cu fiecare pas se transformă azi des în cuvinte. Vorbește oamenilor în public despre ce îl motivează, îi place să facă asta pentru că, crede că cel mai mult contează să faci, să acționezi, să ai un impact în viețile oamenilor. Pentru că îi place să își trăiască viața la intensitate maximă și să ia ce e mai bun din ea. Când îi e greu, caută oameni buni și anturajul potrivit firii lui și crede cu tărie că pentru a fi inclus social sau a trece peste probleme este nevoie de sport, de optimism și oameni faini.

Antrenamente, acțiunile de fundraising și de public speaking, dorința de cunoaștere și învățarea – sunt lucrurile care contează pentru Alex și care îi fac viața plină. În orice situație ar fi, crede că umorul, curajul și optimismul – și nu mila – sunt soluția.

În fața oamenilor, a învățat să nu mai fie foarte emoționat – pentru că povestea lui merită curajul de a fi spusă și altora.