Când a făcut primii pași în sala de cățărare, nu vorbea mult. Nu mai mult de 5 cuvinte, ne povestește mătușa lui, pentru că Alex s-a născut cu sindrom Down, dar și pentru că a trecut printr-o pierdere greu de acceptat.

Alex avea 18 ani când mama lui a murit. Ea era cea care îi spunea Mowgli, un nume care i se potrivea de minune pe când era copil. Alex era micuț și slab, iubitor, simpatic și curajos. Era altfel decât ceilalți copii. Și pentru că altfelul lui nu era înțeles de oameni, Alex își găsea prieteni printre plante și animale.

În timp, și-a inventat un univers de spații primitoare care au devenit, din joc, realitățile lui de zi cu zi.

Înot, dans, judo și cățărare. Așa arată astăzi o săptămâna din viața lui Alex, băiatul cu sindrom Down și cu spiritul mereu Up. La judo, a câștigat Locul III la Europenele Special Olympics din Olanda. Practică și jocul boccea, iar la escaladă, câștigă în fiecare săptămână câte un DA, EU POT!

Mai ales când Cristina, mătușa lui, se cațără împreună cu el. Ea îi este tutore, sprijin emoțional și o a doua mamă. Și cea care ne conduce, prin poveste, de fiecare dată, în lumea lui Alex.