- contact@climbagain.ro
- L-V: 11.00-21.00 | S-D: 10.00-15.30
"Pentru mine, escalada înseamnă familie"
Despre Vali Moise
Povestea lui Vali,
Citită de Vlad Dobrescu
Dacă dragostea este timpul și spațiul măsurate cu inima, cum spune Proust, timpul și spațiul pe care Vali le-a dedicat echipei atât Climb Again, cât și Lotului Național de Paraclimbing sunt o dovadă limpede a inimii lui mari.
Vali este nevăzător și din clasa a șaptea a început să meargă singur la școală, din satul unde locuia până la Buzău. A făcut naveta din clasa întâi până la liceu. I-a plăcut mereu istoria și, în general, cărțile. A fost mereu cel mai bun din clasă pentru că a învățat din plăcere, nu din datorie.
Cu timpul, cuvintele i-au umplat spațiul, dar de data asta naratorul care le așeza în sensuri, rime și cadențe era Vali. Începuse să scrie poezie și rap.
Inspirația se găsea oriunde, trebuia numai să știe unde să se uite. Și pentru că voia să învețe cum trebuie să reacționeze în lumea mare și nouă, s-a orientat către desenele animate cu eroi puternici, cu povești și violență.
“Dacă ești nevăzător/ Rămâi fără viitor /Nu pot sta deoparte/Mă simt dator ” este manifestul lui despre viața de nevăzător, izolat, fără libertate, fără comunicare, fără interacțiune socială.
Astăzi, Vali vrea să învețe mai bine engleză pentru că îi place Eminem pentru că face rime complexe. Îi place Rapa pentru că este un rapper elevat. I-a scris o piesă tatălui său pentru că a vrut să îi arate că rap-ul înseamnă mesaje puternice și emoție.
“Lăsați pretextele
Nu mai stai ca cepele
Diferit nu e cumplit
De privit, mai greu cu asta
Dar să nu rămâi uimit
Că își văd ura din tine
Si cât ești de putrezit
Cu asta asta m-am confruntat
Mă simțeam ca un ciudat
Torturat de Dumnezeu
să am văzul strâmtorat
Un ratat că m-am lăsat controlat, manipulat
În țara asta capul tăiat
E automat tăiat
Uite-mă, m-am vindecat
Ba chiar m-am și integrat
Adevărat este că nu văd
Nu că sunt handipcapat. “
Cum vede Vali viața?
Ca pe un traseu de escaladă – de la singurătatea și neînțelegerea condiției lui, la familia în care s-a integrat la București, la sportul care l-a făcut nu doar independent, dar mult mai echilibrat.
„Cum am ajuns la Climb Again? Venind de la școala de la Buzău aici (la Bucuresti), mi-am revăzut prieteni pe care-i cunoșteam în urma concursurilor, de șah, de informatică. În lumea asta a nevăzătorilor, deși sunt 7 școli în 7 orașe diferite ajungi să te cunoști om cu om fără să vrei. Și dădusem de Cosmin, de Răzvan, de Florin, dădusem de oameni pe care-i știam din alte circumstanțe, și m-am simțit ca într-un fel de familie când veneam. De câte ori veneam, Doamne, așa de mult așteptam să vin aici și așa de puțin mi se părea că stau. Stăteam două ore sau două ore jumătate. Și rămâneam cu impresia că trece timpul atât de repede. ”
A avut o copilărie calendaristică, spune el. Adică nu a avut o copilărie normală. Nu a avut nicio activitate din cele specifice copilăriei. A dat cu capul de stâlpi la propriu ca să își mascheze dizabilitatea. Dar, zice că asta ajută. La orientare, dar mai ales în viață.
„Am trăit într-un mediu în care ai mei m-au învățat tot timpul să nu știe lumea că nu văd, să nu arăt niciun pic chestia asta, practic să-mi fie rușine că așa m-am născut. Asta au făcut-o nu știu dacă din neștiință sau dacă din ..nu știu, s-au gândit să-mi fie mai bine să nu se ia cineva de mine pe stradă. Eu am avut o copilărie calendaristică... doar anual, doar măsurat în anii de copil. Eu n-am știut ce-nseamnă să interacționezi prea mult cu alți copii, nu am știut ce-nseamnă să te dai cu sania, n-am știut să merg pe bicicletă, n-am avut activitățile pe care le-ar avea un copil. Eu am avut interacțiune doar cu ai mei părinți și rude ce locuiau cu noi în curte și cu colegii de clasă pe care-i aveam încă de la grădiniță, adică am păstrat oarecum același mediu tot timpul, n-am avut contact cu alte persoane decât rar. ”
Spune că a învățat să nu îi mai fie rușine. Deși vine dintr-o familie de nevăzători, s-a luptat mult până i-a făcut să înțeleagă că el vrea să fie liber și independent. A învățat să râdă când viața lui, deloc ușoară, i-a arătat colții.
Copiilor de la internat le era frică să interacționeze cu el. Dar, a devenit, prin dârzenie și bucurie, chiar liderul grupului. S-a luptat cu depresia, cu rușinea și cu ideile preconcepute că totul este rău, că oamenii sunt doar răi. O fată de care era îndrăgostit l-a făcut să se mute la București. Fata și Climb Again. A rămas cu dragostea față de sport. Și, trecând peste timiditate, acum știe că va avea în viață o fată care, la timpul potrivit, va fi în viața lui.
„Mă antrenez pentru mine, nu pentru altul. Am renunțat demult la a mă compara cu altcineva. Când am venit aici, primele luni mă frustram foarte tare că băieții se puteau cățăra în mâini, eu nu puteam să mă cațăr doar în mâini. Puteau să stea atârnați în nu știu ce cursă, eu nu puteam. Și când am început să muncesc și când am văzut cum urc și cum îmi simt corpul și schimbări la mine, la postură, la modul de a gândi, la încrederea pe care am căpătat-o în mine, mi-am zis că nu neapărat vreau să fac numai și numai cățărat, dar o să am nevoie toată viața de sport. Pentru că îți dă o lansare dintr-o dată. Trebuie doar să ai destul psihic încât să vrei să muncești. Forță și energie.”
Mentalitatea dintr-un oraș mare e diferită
Lui Vali îi plac forța și energia orașului, zgomotul și aglomerația lui, oamenii și interacțiunea dintre ei. Crede că în orașele mari oamenii sunt mai deschiși. I-ar plăcea să călătorească mai mult, deși îi este teribil de treamă de avion.
Nu îi este însă teamă să își testeze mereu limitele, atât în laboratorul lui mental, cât și în plan fizic: la olimpiadele de istorie și română, la concursuri de IT și de șah, la competițiile internaționale de paraclimbing.
„Dacă nu te lupți și nu ai dârjă și curaj să te bagi în multe chestii, rămâi fără viitor dacă ești nevăzător. Sunt foarte mulți, din păcate, care de frică sau că așa au fost învățați se izolează într-un pat în casă, unde am stat și eu timp de 19 ani.”
Terapia prin escaladă este parte din procesul lui de transformare. Se luptă încă cu frica, cu ideea de singurătate, sinucidere, moarte, final. Și totuși, acum e altfel – vede sensul, vede viața. S-a reapropiat de credință și de speranță. A citit mult și a înțeles că Dumnezeu nu îți dă ce vrei tu, ci ceea ce ai nevoie.
”Dumnezeu ia pe o parte și-ți dă pe alta înzecit
Mi-a dat darul să aud, poate puțin mai diferit
Mi-a oferit atâtea lucruri, știe el ce-am în cap
Nu mă afirm cu un defect, dar e perfect de dat pe rap.”
Galerie
Previous image
Next image