"Pentru mine, escalada înseamnă familie"

Formular Donații

Despre Vali Moise

vlad dobrescu

Povestea lui Vali,
Citită de Vlad Dobrescu

Dacă dragostea este timpul și spațiul măsurate cu inima, cum spune Proust, timpul și spațiul pe care Vali le-a dedicat echipei atât Climb Again, cât și Lotului Național de Paraclimbing sunt o dovadă limpede a inimii lui mari.

Vali este nevăzător și din clasa a șaptea a început să meargă singur la școală, din satul unde locuia până la Buzău. A făcut naveta din clasa întâi până la liceu. I-a plăcut mereu istoria și, în general, cărțile. A fost mereu cel mai bun din clasă pentru că a învățat din plăcere, nu din datorie.

Cu timpul, cuvintele i-au umplat spațiul, dar de data asta naratorul care le așeza în sensuri, rime și cadențe era Vali. Începuse să scrie poezie și rap.

Inspirația se găsea oriunde, trebuia numai să știe unde să se uite. Și pentru că voia să învețe cum trebuie să reacționeze în lumea mare și nouă, s-a orientat către desenele animate cu eroi puternici, cu povești și violență.

“Dacă ești nevăzător/ Rămâi fără viitor /Nu pot sta deoparte/Mă simt dator ” este manifestul lui despre viața de nevăzător, izolat, fără libertate, fără comunicare, fără interacțiune socială.

Astăzi, Vali vrea să învețe mai bine engleză pentru că îi place Eminem pentru că face rime complexe. Îi place Rapa pentru că este un rapper elevat. I-a scris o piesă tatălui său pentru că a vrut să îi arate că rap-ul înseamnă mesaje puternice și emoție.

“Lăsați pretextele
Nu mai stai ca cepele
Diferit nu e cumplit
De privit, mai greu cu asta
Dar să nu rămâi uimit
Că își văd ura din tine
Si cât ești de putrezit
Cu asta asta m-am confruntat
Mă simțeam ca un ciudat
Torturat de Dumnezeu
să am văzul strâmtorat
Un ratat că m-am lăsat controlat, manipulat
În țara asta capul tăiat
E automat tăiat
Uite-mă, m-am vindecat
Ba chiar m-am și integrat
Adevărat este că nu văd
Nu că sunt handipcapat. “

Cum vede Vali viața?

Ca pe un traseu de escaladă – de la singurătatea și neînțelegerea condiției lui, la familia în care s-a integrat la București, la sportul care l-a făcut nu doar independent, dar mult mai echilibrat.

A avut o copilărie calendaristică, spune el. Adică nu a avut o copilărie normală. Nu a avut nicio activitate din cele specifice copilăriei. A dat cu capul de stâlpi la propriu ca să își mascheze dizabilitatea. Dar, zice că asta ajută. La orientare, dar mai ales în viață.

Spune că a învățat să nu îi mai fie rușine. Deși vine dintr-o familie de nevăzători, s-a luptat mult până i-a făcut să înțeleagă că el vrea să fie liber și independent. A învățat să râdă când viața lui, deloc ușoară, i-a arătat colții.
Copiilor de la internat le era frică să interacționeze cu el. Dar, a devenit, prin dârzenie și bucurie, chiar liderul grupului. S-a luptat cu depresia, cu rușinea și cu ideile preconcepute că totul este rău, că oamenii sunt doar răi. O fată de care era îndrăgostit l-a făcut să se mute la București. Fata și Climb Again. A rămas cu dragostea față de sport. Și, trecând peste timiditate, acum știe că va avea în viață o fată care, la timpul potrivit, va fi în viața lui.

Mentalitatea dintr-un oraș mare e diferită

Lui Vali îi plac forța și energia orașului, zgomotul și aglomerația lui, oamenii și interacțiunea dintre ei. Crede că în orașele mari oamenii sunt mai deschiși. I-ar plăcea să călătorească mai mult, deși îi este teribil de treamă de avion.
Nu îi este însă teamă să își testeze mereu limitele, atât în laboratorul lui mental, cât și în plan fizic: la olimpiadele de istorie și română, la concursuri de IT și de șah, la competițiile internaționale de paraclimbing.

Terapia prin escaladă este parte din procesul lui de transformare. Se luptă încă cu frica, cu ideea de singurătate, sinucidere, moarte, final. Și totuși, acum e altfel – vede sensul, vede viața. S-a reapropiat de credință și de speranță. A citit mult și a înțeles că Dumnezeu nu îți dă ce vrei tu, ci ceea ce ai nevoie.

Galerie

0:00
0:00