3 sportivi din Echipa Națională de Paraclimbing vor duce steagul României pe vârful Kilimanjaro pe 1 Decembrie

Doi sportivi nevăzători și unul cu dizabilitate fizică, membrii ai Lotului Național de Paraclimbing, duc mai departe proiectul 7Summits și își doresc să cucerească Vârful Kilimanjaro (5895m) exact de ziua României.

Răzvan Nedu, Adriana Tofan și Liviu Matei, însoțiți de ghidul montan Teofil Vlad, sunt cei trei sportivi de performanță care demonstrează încă o dată că nicio dizabilitate nu poate să te oprească din a avea o viață independentă.

Ruta aleasă pentru această expediție este Marangu. Călătoria propriu-zisă începe de la Poarta Parcului Național Marangu, ascensiunea pornind de la 1860 metri. Se continuă până la Cabana Mandara (2700m), după care are loc urcarea la 3700 metri până la Cabana Horombo. După o zi de aclimatizare, se merge până la Cabana Kibo (4700 metri), iar apoi până în Vârful Kilimanjaro (5895 metri). Coborârea se face pe drumul care a fost parcurs.

După rezultatele excelente la Campionatele Mondiale, Echipa Națională de Paraclimbing a României are ca următor obiectiv participarea la Jocurile Paralimpice, dar și cucerirea celor mai înalte vârfuri ale lumii de pe fiecare continent, 7Summits, pas care a fost început prin această urcare pe cel mai înalt vârf din Africa.

aconcagua_4

“Este o bucurie pentru mine că voi putea realiza această performanță chiar de ziua României. Sper ca astfel să atrag atenția asupra greutăților pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități din țara noastră și să ni se alăture mai mulți oameni de bine care pot face o reală diferență pentru persoanele cu dizabilități. Orice ajutor contează. De asemenea sunt sigur că aventura noastră va arăta tuturor copiilor și tinerilor cu dizabilități că, nu numai că pot avea o viață independentă, dar își pot depăși și limitele, făcând performanță. Escalada este o adevărată terapie și mă bucur că am descoperit Climb Again și am putut ajunge în acest punct al vieții mele.”, a declarat Răzvan Nedu, căpitan Echipa Națională de Paraclimbing

Despre cei 3 temerari

Răzvan Nedu vede aproximativ 1%. Este instructor de escaladă pentru copiii cu dizabilități a programelor de terapie Climb Again și căpitanul Echipei Naționale de Paraclimbing. Îl definește disciplina caracteristică unui sportiv de performanță și ambiția de a converti nenumăratele ore de antrenament în medalii la concursuri naționale și internaționale, precum și cucerirea celor mai înalte vârfuri montane de pe cele 7 continente. Răzvan a obținut, în 2021, titlul de Vicecampion Mondial la Campionatul Mondial de Paraclimbing din Moscova, concurând cu mâna în ghips. În ceea ce privește dragostea pentru munte și pentru înălțimi, Răzvan se mândrește cu ascensiunea pe Aconcagua (6962 metri), Elbrus (5642m), Mont Blanc (4809m), fiind hotărât să ajungă până pe Acoperișul Africii pe 1 decembrie.

Adriana Tofan este complet nevăzătoare și cățărătoare medaliată la categoria B1. A descoperit escalada datorită unei prietene care îi povestea despre experiențele ei de la centrul Climb Again și a devenit curioasă să experimenteze acest sport. Nu a durat mult până a descoperit că escalada îi alimentează dorința de nou, de provocare, de adrenalină, începând să iubească orele de antrenament și dedicându-le performanței sportive. În anul 2022, în cadrul Paraclimbing Master Imst din Austria, a obținut medalia de bronz, iar anul acesta a fost singura sportivă care a făcut parte din echipa lotului în timpul Campionatul Mondial de Escaladă din Elveția, ocupând locul 10.

Liviu Matei este cățărător medaliat la categoria RP2 și instructor de escaladă, alături de Răzvan, la centrul Climb Again. Orele petrecute între pereții de cățărare și participarea la competiții l-au ajutat mult să dobândească încredere în el. În anul 2022, odată cu antrenamentele Lotului pe munți înalți, a descoperit plăcerea pentru drumeții și pentru altitudine. După succesul cuceririi celor 4167 metri ai Vf. Toubkal din Maroc în luna noiembrie, s-a reîntors în Africa pentru a urca pe Vf. Kilimanjaro.

Teofil Vlad este ghid montan, nelipsit din aventurile Lotului pe culmi înalte. Interacțiunea cu membrii Climb Again a început în 2015, când Teofil a încercat să ajungă pe Everest, derulând un proiect pentru promovarea cauzei ONG-ului prin ascensiunea lui. Demersul s-a finalizat cu succes în 2019, când a dus steagul Climb Again pe acoperișul lumii. Din 2020, el insuflă energie și motivație echipei de a urca tot mai sus pe munții planetei, relația cu asociația fiind una profesională prin prisma meseriei de ghid montan. Rezonează profund cu misiunea Climb Again și se implică în diverse campanii de conștientizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0:00
0:00