
Climb Again continuă parteneriatul de incluziune cu Festivalul și Concursul Internațional George Enescu
Climb Again continuă parteneriatul de incluziune cu Festivalul și Concursul Internațional George Enescu
În ultimii ani, muzica Festivalului Enescu a ajuns și în sala Climb Again, iar copiii și tinerii din comunitatea noastră au avut ocazia să-i asculte de aproape pe unii dintre artiștii invitați. În același timp, am contribuit la deschiderea evenimentelor Festivalului către persoanele cu dizabilități.
Această colaborare continuă în 2026, în cadrul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu.
Ajuns la ediția a XX-a, Concursul se desfășoară la București în perioada 23 august-19 septembrie și reunește 150 de tineri muzicieni selectați din întreaga lume, la secțiunile violoncel, vioară și pian. Lor li se alătură participanții secțiunii de compoziție, artiști invitați, membri ai juriilor internaționale și laureați ai edițiilor precedente. Timp de aproape o lună, publicul va putea urmări atât competiția, cât și o serie amplă de concerte, recitaluri, masterclassuri și repetiții deschise.
Mai aproape de muzică
Pentru Climb Again, parteneriatul de incluziune înseamnă crearea unor contexte în care copiii și tinerii cu dizabilități se pot apropia de muzică și de spațiile culturale.
În cadrul ediției din acest an, Climb Again și echipa Concursului Internațional George Enescu vor continua să identifice modalități potrivite de implicare a comunității noastre, în funcție de specificul și condițiile de participare ale fiecărei activități.
Desfășurată sub tema „În căutarea excelenței”, ediția aniversară deschide publicului nu doar concertele, ci și o parte importantă din procesul prin care se construiește performanța artistică. Între 23 august și 19 septembrie, la Sala Radio, Ateneul Român și Universitatea Națională de Muzică din București, programul include masterclassuri, repetiții cu public, sesiuni dedicate compoziției contemporane și etapele preliminare ale competiției, multe dintre acestea cu acces gratuit.
Publicul va putea urmări îndeaproape pregătirea tinerilor muzicieni, dialogul lor cu artiști și profesori consacrați și parcursul concurenților de la primele etape până la semifinale și finale. Este o perspectivă mai puțin întâlnită asupra muzicii clasice, care aduce publicul mai aproape nu doar de rezultatul final, ci și de munca din spatele lui.
Programul cuprinde și experiențe care propun o întâlnire diferită cu opera lui George Enescu. Pe 19 august, Ziua Enescu la MINA marchează 145 de ani de la nașterea compozitorului prin proiecții gratuite ale experienței „GEORGE ENESCU: POEMA ROMÂNĂ – Immersive Experience”, în care muzica și universul său sunt transpuse într-un spectacol vizual și sonor.
Colaborarea oferă, în același timp, ocazia de a prezenta publicului activitatea Climb Again, programele gratuite dedicate copiilor și tinerilor cu dizabilități și rolul pe care sportul îl poate avea în dezvoltarea încrederii și autonomiei acestora. Printre momentele în jurul cărora sunt discutate astfel de activități se numără recitalul susținut de violoncelistul Claudio Bohórquez și pianistul Péter Nagy, pe 4 septembrie, precum și semifinala Secțiunii Pian, din 17 septembrie.
O colaborare construită în timp
Parteneriatul dintre Climb Again și Festivalul și Concursul Internațional George Enescu s-a dezvoltat de la o ediție la alta, prin inițiative care au apropiat muzica de comunitatea noastră.
În 2024, sala Climb Again din București a găzduit un concert susținut de pianista Adriana Borodin și violoncelistul Constantin Borodin. În public s-au aflat copii cu dizabilități, părinți, voluntari și membri ai echipei. În același an, Climb Again a sprijinit participarea persoanelor nevăzătoare la evenimente desfășurate la Ateneul Român și distribuirea programelor în format Braille puse la dispoziție de ARTEXIM.
Colaborarea a continuat în 2025, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu. Andrei Văleanu, la clarinet, și Daniel Dumitrașcu, la pian, de la Asociația SYNC, au susținut un recital în sala Climb Again. Lor li s-au alăturat membrii Arcadia Quartet: Ana Török și Răzvan Dumitru la vioară, Traian Boală la violă și Zsolt Török la violoncel.
Copiii au putut asculta artiști valoroși într-un loc pe care îl cunoșteau deja, aproape de peretele pe care se antrenează săptămână de săptămână. Muzica nu a mai fost ceva îndepărtat, dintr-o lume la care se ajunge greu, ci o experiență trăită împreună, într-un cadru familiar.
Cultura devine cu adevărat deschisă atunci când fiecare poate participa
Accesibilitatea nu se rezumă la intrarea într-o clădire. Contează și informațiile disponibile, sprijinul oferit, felul în care este pregătită participarea și disponibilitatea organizatorilor de a răspunde unor nevoi diferite.
Prin continuarea acestui parteneriat, Concursul Internațional George Enescu creează noi contexte în care persoanele cu dizabilități pot fi prezente și implicate în viața culturală. Pentru Climb Again, este și o ocazie de a duce mesajul incluziunii către un public nou și de a arăta ce pot face copiii și tinerii noștri atunci când primesc acces, încredere și sprijinul potrivit.
Ne bucurăm să continuăm colaborarea cu Festivalul și Concursul Internațional George Enescu și cu ARTEXIM și să deschidem, împreună, noi experiențe culturale pentru comunitatea Climb Again.
Programul complet al Concursului Internațional George Enescu 2026 poate fi consultat pe festivalenescu.ro
Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Organizator: ARTEXIM. Coorganizator: Fundația ArtProduction.
