Acest sport mi-a dezvoltat încrederea în mine, m-a făcut să învăț ce înseamnă disciplina, încrederea, asumarea , conștientizarea limitărilor. Am învățat să gândesc critic, să empatizez cu ceilalți, dar mai ales, m-a învățat independența. Îi încurajez pe toți tinerii cu dizabilități, dar nu numai pe ei, ci pe oricine vrea să încerce altceva, să vină la sală. Este o lume minunată, veți găsi o grămadă de jocuri de la ușoare la complexe, multe provocări, veți învăța mai multe despre propriul corp și minte.

Primul lucru care se observă, este evoluția pe partea de echilibru, asta se observă cel mai bine la traseul de aventură .Apoi, se observă și o întărire a mușchilor și un pic mai multă forță. Urcă mai ușor, a început să sară pe 2 picioare binișor, încearcă și pe 1 picior. A avut, data trecută, și o tentativă de coborâre „în rapel", dar ii este teamă, încă. Și mai are de lucru pe partea de cooperare...dacă nu are chef, nu prea face ce îi cere instructorul său. ...din fericire, în ultima perioadă a avut chef.

În zilele de ClimbAgain, Victor, băiatul meu autist de 12 ani, se schimbă. La școală nu avea răbdare. Pe drumul pe care îl știe perfect, inițiază conversații, citește reclame în metrou, face observații (câteodată stânjenitoare: Doamna bea limonadă! Domnul e lovit la mână!). Într-o zi m-a anunțat că se concentrează pe încălzire; e obicei, e îngrijorat că trebuie să și plecăm de la escaladă. Altă dată, l-am surprins privind de jos un traseu și gesticulând, ca și cum îl făcea în minte înainte de a-l urca. Escalada e pentru el o bucurie, iar echipa de la ClimbAgain, care l-a primit din prima zi cu bucurie, îl ajută să se transforme încetișor într-un adolescent preocupat și de sport.

Am simțit îmbunătățiri pe motricitate, atenție, s-a îmbunătățit hipotonia musculară și a devenit mai cooperant. Arată interes pentru a venit la escaladă și se simte bucuros atunci când este la centru.